Blog Archive

cauta in blog

March 30, 2011

despre o carte - Grossman

Citesc acum o carte. Imi place atat de mult incat, parca, nu mai vreau sa o citesc. Imi pare rau ca se termina. Citesc cate putin din ea si o las de teama ca o sfarsesc prea repede. noroc ca are 900 de pagini. E vorba de "Viata si destin" a lui Grossman.
Poftim: oamenii se unesc intre ei ca sa poata sa fie diferiti. Doar uniti intre ei pot fi cum sunt. Caci  "Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sabat".
Deci avea dreptate Nietzsche cum ca TREBUIE e o camila. Care e opusul lui TREBUIE?! Cred ca Grossman imi spune ca VIATA. TREBUIE este DESTINUL.
Viata?! Ce e Viata? Iisus Hristos spune ca El e Viata. Chiar sunt curios ce alte definitii are Viata. Banuiesc ca toate definitiile Vietii vorbesc de fapt despre Destin.



March 28, 2011

numele tiganilor si pasoptistii

Ne miram, amuzandu-ne, de numele cu care unii tigani ii inzestreaza pe copiii lor. Avocatu', Diamant, Stralucirea, Palmolivu, Cosmos, Cometa, etc.
Numele primului copil al lui C.A.Rosseti a fost LIBERTATE.
De la pa'sopt li/ni se trage.



March 23, 2011

La portile ceriului cu Grigore Lese

Emisiuni inregistrate la TVR. La portile ceriului cu Grigore Lese. Cu timpul dispar caci vin emisiunile noi. Daca vreti sa le urmariti trebuie sa o faceti in timp de o luna.
De ce-mi place?! Parca ma convinge si ma leaga de ceea ce e de neinteles si, logic, inutil. O tristete a lui Pasolini era aceea ca dezvoltarea materiala/ tehnica a lumii a dus la disparitia lumpenproletariatului si a culturii sale. Lucrarile sale exprima aceasta tristete. Accattone e relevant in acest sens.

Acuma, poti sa te intrebi la ce bun asta. La nimic, na.

La portile Ceriului, link




March 21, 2011

recomandare carte

Stalin, de Boris Souvarine,ed. Humanitas

Clauza secreta de la Ialta - sau, ce mai vrem?

Soljenitin in Arhipelagul Gulag o spune. Uitasem. Mi-a amintit Boris Souvarine.
Ialta. Churchill, Roosevelt, Stalin. Se spune ca acolo s-a impartit lumea. Asa  e folclorul.  Dar s-a mai intamplat ceva. Ceva inimaginabil, ceva devastator, ceva inuman. Occidentul isi ia angajamentul in fata lui Stalin ca va repatria rusii fugiti in afara URSS. In armata germana au existat aproximativ 2 000 000 de soldati rusi. Stim asta??? Souvarine explica inaintarea rapida a  armatei lui Hitler, pe 1600 de km, prin adeziunea poporului rus care a vazut in germani drept eliberaratori. Apoi tampitul, rasist, a trata pe slavi ca sub-oameni si asa a avut de infruntat Stalingradul. Daca se purta cu ei uman Stalin ar fi fost spulberat.
Operatiunea Keelhaul, asa s-a numit repatrierea rusilor de catre englezi si americani. Va trimit, pentru detalii, aici. Daca vreti sa aprofundati vedeti si Julius Epstein si N. Bethell.
Urmaresc acum o serie din Memorialul Durerii ce prezinta rezistenta din Fagaras. Sunt acolo cateva personaje monumentale: Motrescu, Mogos, Mazilu, s.a. Daca doriti le puteti vedea aici.
Motrescu astepta pe americani si pe englezi. Se uita pe cer si astepta avioanele. Si ca el a fost un popor intreg. Asta in timp ce toti cei ce fugisera de Stalin si luptasera impotriva lui in WWII erau vanati si intorsi in masina de tocat carne a acestui detracat mintal care a bagat in pamant un popor intreg (se estimeaza numarul victimelor lui la circa 100 000 000 de oameni)

Acum suntem partenerii acestui Occident. Facem cu ei totul. Acum, de ex, participam la razboaiele lui cu "dusmanii declarati", nu ai poporului ci ai democratiei. Suntem/ devenim dupa chipul si asemanarea lui. Spunea Michnik ca nu intelege de suntem furiosi caci am vrut alegeri libere, sa circulam, sa publicam sa vorbim liber si acum le avem. Pai oare asta am vrut? Sa fie furia noastra, si a lui Liiceanu, chiar atat de irationala?! Eu sper ca nu.

March 18, 2011

The Guardian: Armata SUA vrea sa manipuleze retelele de socializare

Scriam aici despre facebook si spuneam ca este o arma. Am gasit aici un articol care ar trebui sa-mi intareasca convingerea. Dar tocmai de asta nu-mi asigura ideea.

March 17, 2011

Memorialul durerii – cele 10 DVDuri ( via Laurentiu Dumitru)

Memorialul durerii – cele 10 DVDuri
PARTEA I
Memorialul durerii DVD1 partea 1 – Primii partizani
Download/Descarcare
Vizionare
PARTEA II
Memorialul durerii DVD1 partea 2 – Recurs in cazul Motrescu
Download/Descarcare
Vizionare
PARTEA III
Memorialul durerii DVD1 partea 3 – Baietii din munti
Download/Descarcare
Vizionare
PARTEA IV
Memorialul durerii DVD2 partea 1- Mogos si Mazilu
Download/Descarcare
Vizionare
PARTEA V
Memorialul durerii DVD2 partea 2 – Studentii
Download/Descarcare
Vizionare
PARTEA VI
Memorialul durerii DVD2 partea 3 – Drumul spre Grecia duce la Jilava / Demonul din Calimara
Download/Descarcare
Vizionare
PARTEA VII
Memorialul durerii DVD3 partea 1 – Marea finanta, in process
Download/Descarcare
Vizionare
PARTEA VIII
Memorialul durerii DVD3 partea 2 – Sa nu ne razbunati
Download/Descarcare
Vizionare
PARTEA IX
Memorialul durerii DVD3 partea 3 – Experimentul Pitesti/Procesul elitelor politice
Download/Descarcare
Vizionare
PARTEA X
Memorialul durerii DVD4 partea 1 – Deportarea
Download/Descarcare
Vizionare
PARTEA XI
Memorialul durerii DVD4 partea 2 – Sistemul concentrationar/Noua academie
Vizionare
PARTEA XII
Memorialul durerii DVD4 partea 3 – Drama bisericii greco-catolice
Vizionare
PARTEA XIII
Memorialul durerii DVD5 partea 1 – Cu Dumnezeu in catacombe
Vizionare
PARTEA XIV
Memorialul durerii DVD5 partea 2 – Un spatiu insetat de libertate/Colectivizarea
Vizionare
PARTEA XV
Memorialul durerii DVD5 partea 3 – Noaptea de inviere in minele de plumb
Vizionare
PARTEA XVI
Memorialul durerii DVD6 partea 1 – Lagarele din Balta Brailei
Vizionare
PARTEA XVII
Memorialul durerii DVD6 partea 2 – Voi stati si va uitati si pe Dunare curg cadavre
Vizionare
PARTEA XVIII
Memorialul durerii DVD7 partea 1 – Viteaza din Nucsoara
Vizionare
PARTEA XIX
Memorialul durerii DVD7 partea 2 – Corneliu Coposu: un destin / Daca zidurile ar putea vorbi
Vizionare
PARTEA XX
Memorialul durerii DVD7 partea 3 – Povestea Anitei Nandris din Bucovina
Vizionare
PARTEA XXI
Memorialul durerii DVD8 partea 1- Evadarile din gulag – Ion Ioanid, Tudor Greceanu
Vizionare
PARTEA XXII
Memorialul durerii DVD8 partea 2 – Mosu / Paul Goma
Vizionare
PARTEA XXIII
Memorialul durerii DVD8 partea 3 – Mosu / Paul Goma
Vizionare
PARTEA XXIV
Memorialul durerii DVD9 partea 1- Totul despre 15 noiembrie 1987 / Doina Cornea
Vizionare
PARTEA XXV
Memorialul durerii DVD9 partea 2 – Un cetatean de onoare
Vizionare
PARTEA XXVI
Memorialul durerii DVD10 partea 1- Gheorghe Ursu
Vizionare
PARTEA XXVII
Memorialul durerii DVD10 partea 2 – Un ziar de la Bucuresti la Washington
Vizionare

March 16, 2011

Ordinea spontană ca justificare a statului minimal

Abstract:
Human civilization has been built on a set of rules, rules that were never fully rational understood by the citizens; the evolution of norms and social institutions hasn’t been and will not be completely understood if we apply the canons of reason. Denying such a reality, socialism will replace individual with social morality and the spontaneous order with the particular, thus the freedom space being removed in favor of arbitrary. Within the present paper I intend that identifying the constitutive elements of the spontaneous order to argue that only such a reality offers the possibility to manage tacit knowledge, to best use the available resources and thus, to produce prosperity within a free society. Or, this can become reality only if the state will take the shape of a minimal one.
Keywords: catallaxy, mână invizibilă, echilibru, cunoaștere, evoluţie culturală

În The Road to Serfdom, Hayek scria despre „diferenţa fundamentală dintre întreaga atmosferă morală a colectivismului şi esenţa individualistă a civilizaţiei occidentale.”2 De pe o asemenea poziţie, filosoful austriac, argumenta că socialismul se constituie într-o ameninţare la adresa civilizaţiei moderne, prin faptul că este un sistem de gândire (un sistem ideologic) care neagă abstracţia, înţelegând prin aceasta „regulile generale ale ordinii pieţei, inima ştiinţei moderne şi a ştiinţei sociale.”3 Din cauza socialismului, ca autor al raţionalismului constructivist, „individul a început să urască şi să se revolte împotriva forţelor impersonale, cărora i se supunea în trecut, chiar dacă acest lucru îi afectează (negativ) propriile eforturi.”4

Dintr-o atare perspectivă, civilizaţia umană s-a clădit pe un set de reguli care nu au fost niciodată complet înţelese raţional de resortisanţii lor; evoluţia normelor şi a instituţiilor sociale nu a fost şi nici nu va putea fi înţeleasă pe deplin aplicând canoanele raţiunii. Însă, în încercarea de a raţionaliza spaţiul social, indivizii au denunţat „supunerea faţă de regulile impersonale ale pieţei,”5 neînţelegând că alternativa nu poate fi decât „puterea incontrolabilă şi arbitrară a celorlalţi indivizi.”6 Pentru socialism, locul abstracţiilor (a ordinilor spontane) este luat de particular şi de concret, consecinţa fiind că „statul începe să îşi extindă intervenţia coercitivă dincolo de minimul prescris de ordinea liberală.”7 Locul moralităţii individuale este luat de moralitatea socială, de standardele morale impuse de instanţa exterioară individului, dar la fel de ignorantă, ca şi aceasta. Astfel, spaţiul libertăţii este eliminat în favoarea arbitrariului.

Corespondentul modern al mâinii invizibile propuse de Adam Smith este descoperit de Hayek sub forma ordinii spontane, care în domeniul economic se exprimă sub forma catallaxy, adică „ordinea indusă de ajustările mutuale dintre diversele economii particulare. Catallaxy este astfel, un tip special de ordine spontană, produsă de piaţă,  prin intermediul indivizilor care acţionează respectând legile proprietăţii, legile civile şi contractele.”8 Termenul economie nu poate şi nu trebuie folosit, tocmai deoarece el implică ierarhia şi design-ul, fiind mai curând specific pentru tipul de organizare internă a actorilor economici. De aceea, „confuzia dintre «catallaxy» şi «economie» provine, în cele din urmă, din inabilitatea de a înţelege că ordinea care este produsul coordonării conştiente – ordinea ierarhiei manageriale dintr-o corporaţie – este ea însăşi dependentă de o ordine spontană mai cuprinzătoare. Pretenţia că domeniul schimburilor umane (economia) să fie subiectul planificării, este practic pretenţia de a reconstrui viaţa socială după modelul unei fabrici, a unei armate, sau a unei corporaţii, sau, cu alte cuvinte, după modelul unei organizaţii autoritare.”9

În manieră asemănătoare cu economia de piaţă a lui Smith, catallaxy-a lui Hayek produce bunăstarea colectivă prin urmărirea şi îndeplinirea intereselor individuale; la fel ca Smith, Hayek susţine că niciun mecanism – în afară de laissez-faire-ul sistemului de piaţă creat de societate nu poate realiza, mai imparţial şi mai eficient, acest obiectiv. Imparţialitatea catallaxy-ei este de o importanţă fundamentală pentru Friedrich A. Hayek, din moment ce rezultatul ordinei de piaţă oferă o alocare echitabilă a resurselor, din moment ce obiectivele pieţei nu pot fi ierarhizate (planificate): „Sarcina oricărei activităţi economice este aceea de a reconcilia obiectivele care intră în competiţie decizând pentru care dintre acestea vor fi alocate resursele limitate existente. Ordinea pieţei reconciliază cererile diferitelor scopuri non-economice prin intermediul singurului proces, de pe urma căruia beneficiază toţi – fără a oferi siguranţa că cele mai importante cereri vor avea întâietate în faţa celor mai puţin importante, pentru simplu fapt că într-un astfel de sistem nu poate exista doar o singură ordine a nevoilor.”10 Astfel piaţa oferă cea mai bună soluţie pentru problemele economice ale unei societăţi, deoarece doar acest tip de ordine spontană oferă informaţii despre felul în care „se poate asigura cea mai bună utilizare a resurselor aflate la dispoziţia membrilor unei societăţi, pentru îndeplinirea obiectivelor a căror importanţă relativă este cunoscută doar de aceşti indivizi.”11

Pe piaţa liberă, spre deosebire de economiile planificate (planificarea economică fiind ea însăşi o absurditate), informaţia, cunoaşterea este transmisă şi co-ordonată automat prin intermediul mecanismului preţurilor, într-un proces de competiţie neîngrădită. Astfel, funcţia epistemică (fundamentală) a pieţei este surprinsă de Hayek atunci când consideră competiţia ca fiind „procedura prin care sunt descoperite asemenea fapte (realităţi), care altfel nu ar putea fi cunoscute, sau măcar nu ar putea fi folosite.”12 De aceea, această cunoaştere este fragmentată local şi temporar. Mai mult, cunoaşterea care echilibrează spaţiul economic, permiţând convieţuirea diferitelor planuri personale, nu este o cunoaştere teoretică, ci una practică, imposibil de centralizat; este o cunoaştere „a oamenilor, a condiţiilor locale (concrete) şi a circumstanţelor speciale (distincte).”13

Plecând de la aceste premise, care constitutie tot atâtea argumente în favoarea statului minimal ca formulă politică ce oferă posibilitatea maximizării libertăţii individuale, putem evidenţia că ideea ordinii spontane care articulează complexitatea societăţii poate fi rezumată prin trei elemente constitutive distincte.

În primul rând, Hayek susţine necesitatea tezei mâinii invizibile ca matrice explicativă pentru apariţia instituţiilor sociale. Din moment ce catallaxy (ca tip particular de ordine spontană) „conduce la utilizarea unei cantităţi de informaţii mai mari decât ar putea cineva să posede, atunci ea nu a putut fi inventată;”14 (ea) nu este decât rezultatul benefic, dar neintenţionat al acţiunilor individuale. Astfel, prin utilizarea acestor informaţii, care transcende capacitatea de comprehensiune particulară a fiecărui individ „ordinea spontană (catallaxy) produce mult mai multă prosperitate decât orice economie socialistă centralizată.”15 De aceea formarea ordinii spontane se realizează sub forma unui echilibru endogen (un echilibru dinamic), care descrie raportul dintre acţiunile indivizilor dintr-o societate. Societatea va fi în echilibru atunci când „planurile unui individ conţin exact acele acţiuni care formează datele necesare pentru planurile celorlalţi.”16 Viziunea tradiţională asupra echilibrului pleca de la premisa că „există o piaţă perfectă, în care orice eveniment care apare este automat cunoscut de toţi participanţii;”17 însă, spune Hayek, această definiţie este o tautologie, o altă formă de a spune că echilibrul există, din moment ce, „judecata că, dacă indivizii cunosc tot, sunt în echilibru este pur şi simplu adevărată, pentru că aşa definim echilibrul.”18

Pentru a înţelege echilibrul dinamic – „tendinţa spre echilibru,”19 Hayek propune determinarea trăsăturilor acestuia şi nu analizarea precondiţiilor necesare. De aceea, de o importanţă centrală devine strategia prin care indivizii stăpânesc informaţia necesară, în condiţiile în care cunoaşterea este dispersată, temporară şi tacită. În acest context, piaţa este o „procedură de descoperire”20, un proces evolutiv al generării de noi cunoştinţe; mai mult „competiţia  (pe piaţa liberă) este o procedură de descoperire (procedură euristică) prin care indivizii pot comunica şi genera cunoaştere, care nu era cunoscută până atunci”21, sau pentru a folosi cuvintele lui Hayek „competiţia trebuie înţeleasă ca un proces prin care indivizii acumulează şi transmit cunoaştere; a crede că toată această cunoaştere este disponibilă, de la început, unei singure persoane este un nonsens.”22 Tendinţa spre echilibru devine astfel procesul prin care se produce ajustarea mutuală a planurilor individuale la condiţiile mereu în schimbare ale mediului extern, din moment ce condiţia umană este caracterizată prin ignoranţă, prin imposibilitatea epistemologică de centralizare a întregii cantităţi de informaţii. Ordinea spontană apare ca urmare a unui mecanism asemănător cu cel al mâinii invizibile, prin adaptarea continuă a indivizilor la noile circumstanţe – „ordinea este atinsă prin adaptarea indivizilor înseşi la noile realităţi cunoscute.”23 Mecanismul care permite adaptarea individuală socială (evoluţionistă) este mecanismul preţurilor, care acţionează ca „un mediu de transmitere a cunoaşterii, prin intermediul căruia faptele care devin cunoscute de unii (participanţi), prin efectele acţiunilor lor asupra preţurilor, vor influenţa deciziile celorlalţi.”24 Însă această transmitere a informaţiilor sub forma reţelelor de schimb şi a semnalelor preţurilor, trebuie completată cu setul  de reguli şi instituţii (produse ale fenomenului social evolutiv) a căror rol este de „a consolida certitudinea aşteptărilor.”25 Ordinea spontană, înţeleasă ca mână invizibilă devine suma a două mecanisme, interrelaţionate, de transmitere a informaţiilor: „cunoaşterea dispersată de sistemul preţurilor este de natură dinamică, în sensul că îi conduce pe indivizi către o revizuire constantă a propriilor planuri. Cunoaşterea dispersată de reguli şi instituţii este stabilizatoare, în sensul că afirmă în mod constant stabilitatea cadrului social în interiorul căruia acţionează individul.”26 Iar apariţia spontană a regulilor şi instituţiilor este explicată de Hayek prin procesul de evoluţie culturală.

În al doilea rând, pentru Friedrich A. Hayek, definitorie pentru constituirea ordinii spontane este teza diferenţierii dintre cunoaşterea tacită şi cunoaşterea explicită, precum şi preeminenţa primei în raport cu cea de a doua; cunoaşterea noastră despre lume, şi în special cunoaşterea despre lumea socială, este înmagazinată, în primul rând, în practici şi atitudini, şi doar în ultimă instanţă, în teorii, fapt care înseamnă că măcar o parte a acesteia este întotdeauna inarticulabilă.”27

Al treilea, şi ultimul concept, care asigură susţinerea teoretică şi practică a ordinii spontane este cel de evoluţie culturală, „de selecţie naturală a tradiţiilor competitive,” sau aşa numita „teză a evoluţiei culturale prin selecţia naturală a tradiţiilor.”28 Aici, prin tradiţii (tradiţie) trebuie să înţelegem, după cum sublinia John Gray, complexele de practici şi reguli de acţiune şi percepţie, care sunt mereu modificate, transformate ca urmare a procesului evolutiv. În afară de rolul epistemologic al pieţei, care o transformă într-o (procedură) mecanism de descoperire, într-o procedură de generare şi utilizare de cunoaştere, Hayek susţine că şi instituţiile şi practicele sociale sunt instanţe care conţin şi transmit informaţii. Astfel, concepţia propusă de filosoful şi economistul austriac conform căreia „instituţiile sociale sunt vehicule pentru generarea şi diseminarea cunoaşterii reprezintă una dintre cele mai importante modificări de paradigmă în teoria socială – trecerea de la criticismul şi evaluarea instituţiilor sociale, prin referire la principiile morale, la o evaluare a acestora în termenii capacităţii acestora de a genera, transmite şi utiliza cunoaşterea (inclusiv cunoaşterea tacită).”29 Instituţiile şi regulile nu vor putea fi modificate raţional (din perspectiva raţionalismului constructivist), ci ele vor fi reformate în funcţie de utilitatea sau de lipsa de utilitate a cunoaşterii pe care o pot genera. Procesul de evoluţie culturală este singurul care permite „selecţia naturală a regulilor (normelor) rivale de acţiune şi percepţie (ca mediator între practicile şi instituţiilor grupurilor competitoare),” iar evoluţia acestora „include emergenţa sistemelor sau a structurilor, a ordinii spontane, a căror proprietăţi nu pot fi derivate din cunoaşterea nici uneia dintre componentele lor individuale.”30 În New Studies in Philosophy, Politics, Economics and the History of Ideas, Hayek scria că „în decursul mileniilor indivizii au dezvoltat reguli de coordonare care au condus la  instituirea unei ordini separate de activităţile spontane individuale. Ceea ce este interesant în legătură cu această ordine este că, indivizii au dezvoltat regulile fără să înţeleagă, cu adevărat, funcţionarea lor.”31 De aceea, evoluţia culturală permite „imitarea instituţiilor de succes”32 deoarece, diversele structuri, tradiţii, instituţii apar gradual ca variaţii ale modurilor de coordonare selectate.”33 Imitaţia, un proces asemănător cu transmiterea limbajului de la părinţi (adulţi) la copii, exclude raţionalismul constructivist, permiţând însă inovaţia, adaptarea; ca produs al „încercărilor şi erorilor, al «experimentării» continue în acele zone unde se confruntă ordini diferite. Desigur, nu există o intenţie declarată pentru experiment – însă modificarea regulilor provocată de accidente istorice, analogă cu mutaţiile genetice, are cam acelaşi efect.”34

Dacă, în filosofia şcolii economice austriece, acţiunea individuală35 devine explicativă pentru practicile de succes ale antreprenorului, ea singură, nu poate explica existenţa regulilor de coordonare din interiorul societăţii: „aceste reguli constituie soluţii pentru problemele acţiunii colective şi nu pot fi nici introduse, nici menţinute în absenţa acordului colectiv.”36

Aşadar acceptând a astfel de matrice interpretativă devine absolut evident că ordinea spontană nu este şi nici nu poate fi efectul intervenţiei şi construcţiei raţionale umane, în măsura în care individul trebuie să rămână liber. Ordinea spontană, aşa cum argumentează Smith sau Ferguson, apare spontan, în condiţiile în care fiecare individ îşi urmăreşte propriile scopuri, iar „ordinea pieţei este una endogenă care rezultă din adaptarea planurilor individuale la noile informaţii transmise de mecanismul preţurilor.”37 Ordinea spontană, catallaxy este singura manieră de a soluţiona problema epistemică a spaţiului social, oferind posibilitatea de a gestiona cunoaşterea tacită, de a utiliza cel mai eficient resursele disponibile şi, prin aceasta, de a produce prosperitate într-o societate liberă. Astfel ordinea spontană are şi o finalitate morală, permiţând tuturor participanţilor să-şi urmărească propriile planuri, dispunând în acelaşi timp de cel mai înalt grad de libertate posibil.

Însă co-ordonarea spontană nu are loc într-un spaţiu lipsit de orice reglementare sau normă, ci dimpotrivă în aria regulilor de bună coordonare, reguli care rezultă din chiar procesul cultural evolutiv şi care, prin faptul că „permit cetăţenilor liberi să folosească cunoaşterea disponibilă, oferă cea mai eficientă manieră de generare şi transmitere a cunoaşterii dispersate, temporare, practice şi tacite”38 specifică socialului. Doar îmbinând individualismul cu regulile mutual acceptate şi evolutiv modificate individul poate gestiona ignoranţa inerentă naturii umane. Pe de altă parte, dacă privim dintr-o altă perspectivă acest raţionament, atunci putem lesne observa că un spaţiu liberal, prin faptul că este o ordine spontană, singura ordine spontană, devine raţional justificabil ca cel mai adecvat răspuns la ignoranţa constituţională umană. De aceea, principala trăsătură a spaţiului socialului trebuie să rezide în „procesele de interacţiune individuală,”39 supuse legilor coordonării corecte (bune) care, în manieră neintenţionată generează ordine socială coerentă. Or, acest lucru poate deveni realitatea doar în măsura în care statul va fi unul minimal înţelegând prin aceasta nu incapacitatea statului de a fi convergent cu ordinea sponatană ci dimpotrivă, capacitatea sa de a deveni parte integrantă a acestei ordini.

Bibliografie
BARRY, Norman P., On Classical Liberalism and Libertarianism (London: MacMillan, 1986).
GAMBLE, Andrew, Hayek. The Iron Cage of Liberty (Cambridge: Polity Press, 2004).
GRAY, John, Hayek on Libery (Oxford: Basil Blackwell, 1984).
HAYEK, Friedrich A., Constitution of Liberty, London: Routledge and Kegan Paul, 1960.
HAYEK, Friedrich A., The Fatal Conceit. The Errors of Socialism, Chicago: University of Chicago Press, 1991.
HAYEK, Friedrich A., Individualism and Economic Order, London: Routledge and Kegan Paul, 1952.
HAYEK, Friedrich A., Law Legislation and Liberty (vol. 3), The Political Order of a Free People, London: Routledge & Kegan Paul,1982.
HAYEK, Friedrich A., Law, Legislation and Liberty (vol. 2), The Mirage of Social Justice, London: Routledge and Kegan Paul, 1976.
HAYEK, Friedrich A., Law, Legislations Liberty (vol.I), Rules and Order, Chicago: The University of Chicago Press, 1973.
HAYEK, Friedrich A., New Studies in Philosophy, Politics, Economics and the History of Ideas, London: Routledge, 1978.
HAYEK, Friedrich A., Road to Serfdom, London: Routledge, 1997.
IOANNIDES, Stavros, The Market, Competition and Democracy, Aldershot: Edward Elgar Publishing, 1992.
PETSOULAS, Christina, Hayek’s Liberalism and Its Origins, London: Routledge, 2001.
 
NOTE
1 ACKNOWLEDGEMENT: This paper was made within The Knowledge Based Society Project supported by the Sectoral Operational Programme Human Resources Development (SOP HRD), financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under the contract number POSDRU ID 56815.
2 Friedrich A. Hayek, Road to Serfdom (London: Routledge, 1997), 101.
3 Andrew Gamble, Hayek. The Iron Cage of Liberty (Cambridge: Polity Press, 2004), 45.
4 Hayek, Road to Serfdom, 51.
5 Gamble, Hayek. The Iron Cage, 45.
6 Hayek, Road to Serfdom, 151-152.
7 Gamble, Hayek. The Iron Cage, 45.
8 Friedrich A. Hayek, Law, Legislation and Liberty (vol. 2), The Mirage of Social Justice (London: Routledge and Kegan Paul, 1976), 107-108; „Confuzia care s-a creat din cauza ambiguităţii termenului economie este atât de profundă, încât devine necesară limitarea utilizării sale la înţelesul original, acela de a descrie un complex de acţiuni deliberat co-ordonate, servind (o singură scală de scopuri) un singur set de scopuri şi adoptarea altui termen pentru a descrie sistemul numeroaselor economii interrelaţionate care constituie ordinea pieţei. Din moment ce numele «catallactic» a fost de mult sugerat pentru ştiinţa care se ocupă cu ordinea pieţei şi, a fost recent vitalizat, este normal să adoptăm un termen corespunzător pentru însăşi ordinea pieţei. Termenul „catallactics” a fost derivat din versul grecesc katallatein (sau katallasein) care, în mod semnificativ, înseamnă nu doar «a schimba» ci, de asemenea, «a admite (accepta) în comunitate» şi «a schimba din duşman în prieten». De aici a fost derivat adjectivul «catallactic» pentru a înlocui pe cel de «economic», descriind tipul fenomenelor cu care se ocupă ştiinţa catallactics. Vechii greci nu ştiau nici acest termen şi nici substantivul corespunzător; dar, dacă ar fi avut unul atunci acesta ar fi fost katallaxia. Din acesta putem forma termenul englezesc catallaxy, pe care îl vom utiliza pentru a descrie ordinea care decurge din ajustarea mutuală a economiilor individuale pe piaţă. (O) Catallaxy este, prin urmare, acel tip special de ordine spontană produsă de piaţă prin intermediul indivizilor care acţionează în interiorul (în cadrul) regulilor legii proprietăţii, a legii civile şi a contractului”, în Hayek, The Mirage of Social Justice, 108-109.
9 John Gray, Hayek on Libery (Oxford: Basil Blackwell, 1984), 35-36.
10 Hayek, The Mirage of Social Justice, 113.
11 Friedrich A. Hayek, Individualism and Economic Order (London: Routledge and Kegan Paul, 1952), 80.
12 Friedrich A. Hayek, New Studies in Philosophy, Politics, Economics and the History of Ideas (London: Routledge, 1978), 191.
13 Hayek, Individualism and Economic Order, 50.
14 Hayek, New Studies in Philosophy, Politics, Economics and the History of Ideas, 11.
15 Christina Petsoulas, Hayek’s Liberalism and Its Origins (London: Routledge, 2001), 34.
16 Hayek, Individualism and Economic Order, 38.
17 Petsoulas, Hayek’s Liberalism, 35.
18 Hayek, Individualism and Economic Order, 46.
19 Hayek, Individualism and Economic Order, 45.
20 Petsoulas, Hayek’s Liberalism, 35.
21 Petsoulas, Hayek’s Liberalism, 36.
22 Friedrich A. Hayek, Law Legislation and Liberty (vol. 3), The Political Order of a Free People (London: Routledge & Kegan Paul,1982), 68.
23 Friedrich A. Hayek, Law, Legislations Liberty (vol.I), Rules and Order (Chicago: The University of Chicago Press, 1973), 106.
24 Hayek, Rules and Order, 125.
25 Hayek, Rules and Order, 106.
26 Stavros Ioannides, The Market, Competition and Democracy (Aldershot: Edward Elgar Publishing, 1992), 38.
27 Gray, Hayek on Libery, 34.
28 Gray, Hayek on Libery, 34.
29 Gray, Hayek on Libery, 41.
30 Gray, Hayek on Libery, 54-55.
31 Hayek, New Studies, 10.
32 Friedrich A. Hayek, Constitution of Liberty (London: Routledge and Kegan Paul,1960), 59.
33 Friedrich A. Hayek, The Fatal Conceit. The Errors of Socialism (Chicago: Chicago University Press, 1991), 16.
34 Hayek, The Fatal Couceit, 20.
35 Ludwig von Mises o numeşte acţiunea umană.
36 Petsoulas, Hayek’s Liberalism, 42.
37 Petsoulas, Hayek’s Liberalism, 42.
38 Petsoulas, Hayek’s Liberalism, 43.
39 Norman P. Barry, On Classical Liberalism and Libertarianism (London: MacMillan, 1986), 75.

BOGDAN ȘTEFANACHI – Lector Doctor, Universitatea „Al.I. Cuza” Iași, Facultatea de Filosofie și Ştiinţe Social-Politice, Departamentul de Ştiinţe Politice.

March 15, 2011

facebook-ul este oare un loc de socializare

poate ca cineva ar trebui sa dezvolte o critica a platformelor de socializare. facebook-ul  devine din ce in ce mai prezent in viata politica. are duh de arma . tinand seama de originea lui si de influenta pe care o are in transformarea conflictului provincial in conflict de massa nu putem sa-i trecem cu vederea o componenta "ascunsa" care insa devine vizibila si eficace.
movila lui Burcel si focurile aprinse pe dealuri sunt stramosii facebook-ului.
se vede ca socializarea absoluta nu poate avea realitate decat in participare la razboi.
dincolo de micile comentarii nevinovate si pareri spuse pe sleau de milioanele de adolescenti, platformele de socializare sunt adevarate piete publice unde revolutionarismul isi desfasoara nestingherit seductia. asta in vreme ce conservatorismul se incapataneaza sa livreze concentrat si elitist.
Plehanov (parca) spunea ca mai bine sa difuzezi diluat si mai multor indivizi decat polarizat. asta pentru eficienta, atat de draga socialistului.

March 6, 2011

Biserica da bani cu dobanda?

TVR, Telejurnal.
Mitropolia Moldovei da imprumut bani cu dobanda de 6%. Am aflat ca si in Oltenia e ceva asemanator.
Ce sa zic...cred ca am ramas in urma rau cu credinta. Actiunile clerului sunt departe de primitivismul credintei mele. Evoluat, eficient, util clerul actioneaza in linia conforma. In plus, doar crestinii ortodocsi pot lua imprumut. Intradevar, nu exista mantuire in afara de Biserica Ortodoxa. Si, se vede treaba, nici consum. O forma de misionarism adus la datele concrete ale cotidianului. Cred ca trebuie sa fac un master sau un doctorat in teologie sa mai aflu si eu cum mai sta treaba cu Viata in Hristos caci se vede ca nu mai e cum ziceau batranii. Paul Goma ne spunea sa invatam de la evrei. Dar mi se pare ca se referea la altceva.
Chestia asta chiar poate sa sminteasca.



cat de tampit poate fi un socialist!

Ceausescu a fost extremist de dreapta; Vadim e fiul spiritual al lui Noica, Eliade, Cioran; Nichifor Crainic a fost agentul lui Ceausescu; cea mai extremista revista de dreapta din Europa a fost publicata sub Ceausescu; Blaga, prin trilogia sa, a fost un xebofob ordinar; Mihail Sebastian, mare democrat (nu stia Tamas ce a trait Hechter in preajma lui Nae Ionescu dar... sa vorbim tovarasi).
De 2 ani m-am afundat cu temeinice in cateva carti despre comunism care mi-au limpezit intrebarile. Kolakowski, Pipes, Aron, Souvarine, Medvedev, Pisier, Bakunin, Zizek,Stirner, si altii. Continui cu tenacitate. Pe zi ce trece si cu fiece pagina imi dau seama ca suntem imbibati de socialita democratiforma produsa cu succes de Marx, Engels dar mai ales de Lenin. Suntem prinsi in dialectica ratiunii noastre minunate si neputincioase. Culianu imi e martor. Da, socialistii sunt tampiti. Destepti dar tampiti. Sunt tot ceea ce poate da mai bun omul, omul ne-imbisericit. Imbisericirea inseamna pentru mine ceea ce a trait Sfantul Siluan. Pentru ca am uitat sa spun ca toate aceste carti le rasfoiesc inmanusat cu scrierile Sfantului si cu Dor de Maica Domnului. Asta de frica sa n-o iau razna. Pentru ca, asa cum am spus, socialistii sunt foarte destepti.


Scrisoare catre prietenii mei romani, de g.m. tamas / 13.06.04

Dupa un deceniu de existenta a statului de drept democratic in Europa de Est, aproximativ o treime a electoratului din Romania l-a votat pe Corneliu Vadim Tudor, respectiv a votat un partid cvasi-fascist condus de acesta. Partidul lui Vadim Tudor a repurtat cel mai mare succes in sectiile electorale din Ardealul si Banatul relativ prospere, adeptii lui cei mai convinsi fiind tinerii posesori ai unei diplome de studii, precum si studentii - deci, contrar asteptarilor, nu este vorba in primul rind de someri, de oameni saraci si infometati, de pagubasii zonelor industriale distruse.

Acest fenomen putea constitui o surpriza doar pentru cei care datorita ignorantei istorice cred ca burghezia si clasa de mijloc reprezinta in mod automat si necesar exponentul liberalismului, desi se stie ca forma originala, "totalitara" a fascismului, la fel si variantele "post-totalitare" din prezent ale acestuia, sint generate de catre burghezie. Seymour Martin Lipset constatase de mult - bazindu-ma si eu pe aceasta constatare - ca fascismul este "extremismul centrului", fiind inamicul concernurilor capitaliste si al statului prosper din punct de vedere social, asemenea liberalismului, caruia in anii 1920 i-a ocupat locul.

Si in Ungaria se poate observa ca segmentele sociale ale electoratului fidel partidului liberal maghiar si celui fascistoid de extrema dreapta sint asemanatoare, fiind vorba de tineri posesori ai unei diplome de studii, intelectuali, clasa mijlocie si mica burghezie, "existentele mici". La facultatile mai "bune" si la Internet chat-room polemizeaza intre ei mai cu seama liberalii si neonazistii. Generatia intelectualior mai in virsta continua sa se mire ca in rindul brokerilor si al tinerilor care frecventeaza business school-urile exista atit de multe persoane antisemite, rasiste, xenofobe, cu vederi mai mult decit limitate din punct de vedere al libertatilor, persoane "postmoderne" care vorbesc limbi straine, calatoresc mult si traiesc o viata libertina, consumind cu pofta si bucurie cultura salbatica si anarhista care ne invadeaza cotidianul, cultura pe care de altfel ar interzice-o, daca ar intelege-o cu adevarat.

Conform doctrinelor oficiale ale "noilor democratii" din Europa de Est de dupa 1989, adeptii "extremelor" sint asa-numitii "perdanti" ai schimbarilor de regim, ai transformarilor democratice. Acest lucru nu este o constatare tocmai exacta. In absenta unor miscari socialiste reale, patura saraca nu prea face politica; chiar si cind se pune problema prezentei la urne, prea putini dintre ei voteaza. La fel ca si in anii 1920-30, clasa de mijloc, inspaimintata de viitorul incert, adera (tocmai de aceea) la extrema dreapta, pentru ca aceasta sa ramina asa cum este; celalalt motiv este, desigur, capitalul strain, precum si concurenta minoritatilor etnice nationale considerate a fi "straine". Extrema dreapta ar dori sa limiteze mai ales prezenta acestor minoritati, garantind astfel "burgheziei nationale" si clasei mijlocii din sectorul administrativ o existenta prospera, cu realizari marcante si fara riscuri semnificative.

In acelasi timp, proliferarea extremei drepte - fapt care in Romania s-a petrecut deja, existind toate conditiile si pentru Ungaria - este motivata si de frica. Frica de dezordinea intr-adevar inspaimintatoare, de mizerie, de anarhie, de naruirea civilizatiei (cu toate ca civilizatia de sorginte leninisto-stalinista a meritat sa fie distrusa), care, asemenea perioadei Republicii de la Weimar, au insotit transformarile democratice. Nu este intimplator ca protagonistii schimbarilor de regim sint de cele mai multe ori nepopulari.

In schimb, Romania este un caz aparte si particular. Despre particularitatile acestui caz trebuie sa vorbesc sincer, in sfirsit, cu prietenii mei romani.

Unele dintre afirmatiile mele vor fi interpretate drept reprosuri. Dar precum se va constata, reprosurile nu vor viza doar intelectualitatea romana democratica, ci si strainatatea, adica pe noi, inclusiv propria mea persoana. Desi provin din Ardeal, traiesc in strainatate, astfel ca in prezent stiu mult mai putin despre Romania decit ar trebui sa stiu - motiv pentru care imi cer de la inceput scuzele de rigoare pentru eventualele erori privind proportiile.

1. Impresia mea este ca analiza privind regimul Ceausescu este in mod dominant eronata. In general, epoca Ceausescu este prezentata drept doar un accident al comunismului "totalitar" sovietic, context in care cred ca traditionalul antirusism romanesc, ura fata de rusi - sentimente exploatate cu succes de catre Ceausescu - joaca un rol prea mare. De altfel este grotesc sa fie caracterizat drept un regim "sovietic" regimul politic dintr-o tara in care, din 1965 si pina in 1989, a fost mult mai independenta fata de Uniunea Sovietica decit fusesera Austria, Finlanda sau Iugoslavia. Produsul national-bolsevic autohton a fost tot atit de fascist (daca nu chiar mai mult) ca si "comunist". Principalul dusman al lui Ceausescu a fost stafia Cominternului, care considera Romania drept o tara alcatuita din "mai multe nationalitati", care a pretins pentru maghiari dreptul la autodeterminare si care a considerat Tratatul de pace de la Trianon drept o "pace a tilharilor imperialisti". Ceausescu a impiedicat cu succes transformarea CAER-ului intr-un proiect de piata interna unitara, din 1968 a parasit de facto Tratatul de la Varsovia si a semnat o coalitie cvasi-oficiala cu Occidentul, respectiv cu China. In timpul lui Ceausescu, Romania era mai apropiata de NATO decit este in prezent (si nu din vina Romaniei).

2. Nu trebuie uitat faptul ca, de la inceputul anilor 1970, in Romania condusa de Ceausescu a fost interzis, de fapt, marxismul. Cind Ceausescu a intors vizibil spatele Uniunii Sovietice, el a pactizat cu intelectualitatea de dreapta, evident, sub semnul unui nationalism vehement. Organul de presa oficial editat pentru emigratia romana era redactat de fascistul Nichifor Crainic, iar principalul agent din Occident al lui Ceausescu era Iosif Constantin Dragan, de la Garda de Fier de odinioara. Pe vremea respectiva, revista cea mai prestigioasa cu orientare de dreapta din Europa era Romania literara condusa de Nicolae Breban; iar revistele redactate de Adrian Paunescu (care in prezent este senator al PDSR-ului si star de televiziune), precum si de Eugen Barbu si Corneliu Vadim Tudor, consemnau orientarea din perioada respectiva in cel mai dur limbaj al urii turbate fata de maghiari, un limbaj antisemit si nationalisto-comunist.

Dragi prieteni, nu trebuie uitat nici faptul ca in vremea respectiva simbolurile regimului Ceausescu nu erau steaua rosie, secera si ciocanul, ci Coloana infinita a lui Brancusi, ale carei motive erau reproduse ad nauseam peste tot. Ideologia oficiala nu era marxism-leninismul, ci teoria continuitatii daco-romane si "protocronismul romanesc" (conform caruia romanii au fost cei care au descoperit si au inventat totul inaintea tuturor). Marin Preda, un comunist cu state vechi, l-a reabilitat pe maresalul Antonescu, iar conform istoriei oficiale a filozofiei, Universitatea "Bolyai" din Cluj era prima vinovata pentru stalinism.

3. Regimul Ceausescu a cooptat in mod selectiv "metafizica" hipernationalisto-etnicista din perioada interbelica (este vorba in primul rind de operele lui Radulescu-Motru, Blaga si Noica), tinerii intelectuali percepind acest lucru drept o eliberare; ei n-au observat sau n-au vrut sa observe manipularea. Tinerii intelectuali mergeau in pelerinaj si ingenuncheau in fata marilor lideri spirituali ai extremei drepte din perioada interbelica, cei doi mari guru fiind Constantin Noica si parintele Staniloaie (pe acesta, o personalitate ridicata la rang de cult prin anii '60, l-am cunoscut si eu prin intermediul criticului muzical George Balan). "Revolta" tinerilor intelectuali a corespuns in totalitate intentiilor politicii culturale promovate de Ceausescu; printre protagonistii ginditorilor si scriitorilor romani din generatia mea nu era nici unul care sa nu fi fost adept al Garzii de Fier. "Noua stinga" care reprezenta opozitia budapestana in anii '60-'70 ar fi fost complet neinteleasa in Romania. Imi amintesc cit de tare puteau sa deteste colegii mei din Bucuresti miscarile care avusesera loc, in 1968, la Paris; iar la Cluj, intelectualii maghiari ardeleni faceau galerie trupelor lui Brejnev si Kadar care invadasera Cehoslovacia, pentru ca sperau revizuirea Trianonului. Eu am simpatizat in egala masura atit cu primavara pariziana, cit si cu cea pragheza; eram cam solitar printre voi, dragi prieteni - iar cel mai gretos a fost momentul in care presa ceausista i-a luat apararea lui Dubcek... Omul nu voia sa fie de acord in nici un caz cu Ceausescu. Era odios ca putea sa aiba dreptate fata de oricine.

4. Pina in ziua de azi, intelectualitatea revolutiei romanesti este preocupata de exegeza spirituala a Garzii de Fier. Nimeni nu pune la indoiala faptul ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran sau Constantin Noica sint autori importanti; si eu am citit cu placere inclusiv cele mai detestabile esecuri ale lui Carl Schmitt sau Céline, nu sint un pudic din punct de vedere intelectual, dar acest lucru nu inseamna ca nu stiu cine sint dusmanii democratiei constitutional-liberale, dusmanii libertatii, egalitatii si fraternitatii. Intilnindu-ma la un moment dat, la Frankfurt, cu domnul Gabriel Liiceanu - care este in prezent poate cel mai influent scriitor teoretician din Romania - l-am intrebat cum anume doreste sa fundamenteze democratia liberala romaneasca pe operele lui Heidegger, Noica sau Cioran? A rostit ceva spiritual, dar de fapt nu mi-a raspuns la intrebare. Cum doriti voi, dragii mei prieteni romani, sa-l criticati pe Vadim Tudor pentru faptul ca este fascist, din moment ce izvoarele voastre spirituale - care n-au fost supuse unei critici, fiind incriticabile - sint aceleasi ca si ale lui? Cum pot eu - care sint maghiar ardelean - sa fiu prieten cu adeptii si admiratorii morfologiei culturale promovate de Lucian Blaga, din moment ce este cit se poate de clar ca singurul scop adevarat al Trilogiei este sa demonstreze ca maghiarii sint strainii de esenta, indiferent de natura acesteia? Voi afirmati ca Vadim Tudor, "acest animal", este un grobian. E mai bun fascismul de calitate, rafinat si elegant? De altfel, nivelul spiritual ridicat al Garzii de Fier este foarte tare pe placul Partidului Crucilor cu Sageti - in revista lor, pe Codreanu si pe Horia Sima il aseaza deasupra lui Szalasi; internationala rasista functioneaza mai bine decit cea liberala sau socialista. Nu, Vadim Tudor si Paunescu nu sint dezgustatori pentru faptul ca sint niste persoane grobiene. Dezgustatoare este ideea (servilismul si glorificarea urii), nu manierele. Orice om mai elevat este dezgustat de revista Atac la persoana, acest Sturmer romanesc - dar oare cum percepe critica literara romaneasca jurnalul postum al lui Mihail Sebastian (o, da... al lui Iosif Schechter)? Cum isi permite jidanul imputit sa nu-i convina ca va fi distrus? Este de-a dreptul nepoliticos. Cind revista Sfera politicii a publicat in sinteza antologia acestor ecouri de receptare (eram tocmai la Washington, intimplator acolo citisem revista), pur si simplu mi se facuse rau: o, nu, Romania - numai asta nu. Este de nesuportat infatuarea impunitatii fictive.

5. Fara indoiala ca politica promovata de Vadim Tudor isi are radacinile in publicistica practicata de catre Cioran, Eliade si Noica in perioada interbelica si in timpul razboiului, la fel cum filozofia dusmanilor jurati ai aceluiasi Vadim Tudor isi are sorgintea in eseurile acelorasi Cioran, Eliade si Noica. Care vor fi izvoarele spirituale ale opozitiei? Adrian Marino (ca si mine in Ungaria) redescopera pasoptismul. Il pot asigura ca nu va avea nici o sansa. Din istoria popoarelor est-europene continuitatea lipseste intr-o masura atit de mare, incit numai antecedentele nemijlocite au o oarecare valoare pragmatica. Iar in lipsa antecedentelor, ramine doar mitul Occidentului: daca nu "mai devreme", ei bine, atunci "in alta parte". Cu toate ca Romania ar fi avut posibilitati uriase pentru crearea propriului sau mit democratic - este vorba de Revolutia din 1989. Tocmai in legatura cu acest aspect, nonconformista intelectualitate romana a reusit sa concretizeze cea mai fantastica realizare, un record mondial, de valoare universala. Pentru ca voi, dragii mei prieteni, carora nu v-au convenit consecintele politice (intr-adevar, neplacute) ale revolutiei, ati convins o lume intreaga ca revolutia, de fapt, nici n-a avut loc, ca a fost vorba de o scamatorie, de un miraj, de o halucinatie, de o inselatorie, de o jonglerie, reusind ca prin tertipurile poetice ale mitologizarii negative sa escamotati cea mai mare fapta istorica a poporului roman, numai pentru faptul ca, la fel ca in toate revolutiile, a existat prea multa fanfaronada, exagerare, palavrageala, prea mult haos. In 1789, nici la Paris n-a fost altfel, la Bastille abia daca au fost gasiti citiva detinuti, dar cu toate acestea, instinctul politico-istoric al poporului francez nu permite sa fie sterpelita quatorze juillet. Noi, maghiarii, nu stim nici pina-n ziua de azi cine a tras in octombrie 1956 in multimea adunata in Piata Kossuth, dar sa incerce numai sa puna cineva la indoiala existenta glorioasei noastre revolutii din 1956! Anularea mitului democratic romanesc a anticipat anularea realitatii democratice romanesti. La posturile de televiziune din lumea intreaga au aparut revolutionari romani care si-au negat propriile lor acte de eroism. Este fara egal si incredibil - dar consensul contrarevolutionar atit de puternic a fost (si a ramas). Revolutionarilor le-a fost atit de sila de propria lor revolutie si de libertatea propriului lor neam, incit au fost dispusi sa renunte - o singura data! - pina la infatuarea nationala. Autonegarea romaneasca a facut scoala: azi am citit ce scrie unul dintre cei mai destepti scriitori maghiari despre "distractia galagioasa numita schimbare de regim". Evident, si el este un democrat. Comunistii bineinteles ca au stiut ca s-a intimplat ceva - din cauza asta au vrut sa-si insuseasca situatia. Ici si colo si-au insusit-o, dar cu toate acestea n-a rezistat vechiul lor regim, au fost nevoiti sa se schimbe ei.

6. Ce replica ii vor da lui Vadim Tudor prietenii mei romani, pentru ca de zece ani incoace tac milc cind se inaugureaza statuile lui Antonescu, cind strazi din aproape toate orasele Romaniei sint botezate cu numele lui Antonescu, cind este escamotat trecutul maghiarilor, al evreilor, al grecilor fanarioti...? Voi, dragii mei prieteni romani, il respectati oarecum mai corect pe maresalul Antonescu decit il respecta Vadim Tudor? Inclusiv fosta majoritate guvernamentala a incriminat mai ales trecutul lui Vadim Tudor, in loc sa fi analizat cauzele popularitatii instigatiilor extremei drepte (si, in parte, ale PDSR-ului), in comparatie cu pozitia intelectualitatii democrate. A sprijinit vreodata tabara democratilor romani revendicarile salariale ale vreunuia - indiferent care - grup de muncitori? S-a solidarizat vreodata cu grevistii? A avut argumente fata de criticile referitoare la strategia politica practicata de FMI si Banca Mondiala, strategie considerata de multi absurda, care a dus la faliment Rusia? A propus vreodata si altceva decit adaptarea si modelarea exterioara la Occident, in timp ce de cele mai multe ori era de acord cu filozofia politicii unui Occident dominant (politica liberala, de stat de drept), respectiv cu premisele antimoderniste ale extremei drepte? Si a avut vreun raspuns la erorile comise de Occident? Nu v-a fost frica, dragii mei prieteni romani, ca va reinvia stafia lui Titu Maoirescu, "formele fara fond", amenintarea unui modernism vulnerabil si fara radacini, ca indaratul frontispiciului de gips al acestuia, frontispiciu ornat din plin cu frize, ameninta vidul intunecat al anarhiei taranisto-pastoresti? Aiurea!

7. Dar, din pacate, voi n-ati avut noroc nici cu Occidentul. "Orientalismul" Occidentului (aplic terminologia clasica a lui Edward W. Said precum o aplicase Maria Todorova pentru Balcani) - sistematizat de Samuel Huntington, acest foarte la moda sub-Spengler care vorbeste despre "ciocnirea civilizatiilor", - v-a ales tocmai pe voi ca dupa experimentul esecului comunismului sovietic sa indepliniti rolul "negativ" al unui contrast premodern fata de un cyber-Occident postindustrial, postideologic si postmodern. Demonizarea islamului n-a dat roade, aceasta incercare nefiind satisfacatoare nici din punct de vedere geopolitic. Noul dusman al Occidentului este ortodoxia, dar cu aceasta, in vestul Afganistanului, in Cecenia, in nordul Caucazului, in Cipru, in Bosnia si in Kosovo, Occidentul sprijina popoarele islamice, in timp ce in alte parti, pe cele catolice. Paranoia ortodoxo-integrista are o oarecare baza reala. Iar la aceasta se mai adauga parvenitismul, mitocania si prostia central-est europene, mai exact, ale maghiarilor, care confera cuvintelor "Balcan" si "Bizant" un substrat de injuraturi obscene. Maghiarii, cehii si slovenii dispretuiesc Balcanul pentru ca au ceva mai multi bani in buzunare. Aceasta atitudine imi provoaca sila. Pentru publicistica maghiara, "Bizantul" este sinonim cu o atitudine cezaro-papista, care promoveaza cultul imparatului, o atitudine slugarnica, retrograda, umila si neghioaba, de parca popoarele ortodoxe n-ar fi cistigat in secolul XX mai multe revolutii decit oricine altcineva (in Europa Centrala si de Est, in privinta eroismului si al curajului, nimic nu se poate compara cu lupta partizanilor din Grecia si din Iugoslavia, cu revolutia din Romania); nemaivorbind de faptul ca in Balcani, unde n-a existat o nobilime ereditara si unde in regiunea sudica au ramas nealterate mica proprietate si comunitatea rurala (zadruga), spiritul de ierarhie si de supusenie era mai putin accentuat decit in tarile k.u.k. (imperialo-regale). Stiu ca spiritul plebeo-strengaresco-haiducesc nu este spiritul democratiei moderne, dar mai stiu si faptul ca nu are nici o legatura cu falsa legenda "bizantina". Dusmanii ortodoxiei percep acest spirit drept haos, confuzie - tot ei fiind cei care il si prezinta astfel -, cu toate ca in el se regasesc si posibilitatile revoltei si emanciparii. La fel cum Rascoala taraneasca din 1907 poate fi considerata drept revolutie democratica sau pogrom. Acest lucru depinde de ideologia cu care o veti anima voi, dragii mei prieteni romani.

8. De ce nu exista o miscare de stinga in Romania? De ce nu exista o miscare de dreapta in Serbia? De ce a fost puternica anarhia in Bulgaria, in Macedonia si in Catalonia?

9. Consider ca este catastrofal faptul ca atit intelectualitatea romana, cit si maghiarii din Ardeal confunda statul national democratic cu statul etnico-discriminativ. Idealul americano-galez privind statul national defineste cetatenia patriotica din punctul de vedere al "neutralitatii statului", independent de determinarile etnice, la fel cum acelasi ideal defineste laïcité-ul, independent de confesiuni. Oricine poate sa fie impotriva chiar si a statului national iacobin, dar daca il confunda cu statul fascist, postfascist, reformfascist, etnic-discriminativ (à la Csurka, Vadim Tudor, Seselj, Sladek, Slota), in care "Leitkultur" are privilegii institutionalizate, ei bine, atunci isi desemneaza gresit adversarul. Ideea "regionalismului ardelenesc" - o adaptare dupa Lega Nord Padania si dupa ideea lui Umberto Bossi -, atit de populara la Cluj si Budapesta si pe care succesul repurtat in Ardeal de catre Vadim Tudor a eliminat-o definitiv de pe ordinea de zi, este fundamentata pur si simplu de faptul ca la vest de Predeal exista sume mai mari de dolari si de marci. Revizuirea granitelor, surplusul de iredentism, noile variante postmoderne/neoliberale ale acestora sint fundamentate pe singura realitate a mileniului: paralele.

10. Exemplele frumoase si patriotice ale autocriticii nationale romane le putem regasi in activitatea lui Sorin Antohi, H.-R. Patapievici, Lucian Boia si altii - sint atitudini marete si curajoase, dar (precum orice hipercritica) fara un program politic anume. Forma carnavalesca, plebeiana a autocriticii poate chiar sa si decada: excelenta revista satirica unde pina nu de mult editorialele erau semnate de catre Mircea Dinescu, este vorba de Academia Catavencu, revista care in epoca de aur era mai buna decit parizianul Charlie Hebdo, astazi este o revista-magazin nationalista bulevardiera, care in marea-i amaraciune arunca cu noroi chiar si in ceea ce ii este drag. Munca voastra curajoasa este alterata de minciuna fatala: voi credeti ca antifascismul trebuie mascat in anticomunism. Esenta regimului Ceausescu, mobilizarea mistagogico-mistica, paramilitara, a insemnat solutia fascista a "comunismului" sovietic epuizat deja la vremea respectiva din punct de vedere spiritual si moral, economic si al puterii de dominatie (si sa ne amintim de discursurile "comuniste" ale lui Pol Pot privind superioritatea "rasei khmer", precum si de cum anume a exterminat minoritatile etnice vietnameze si chineze din Cambodgia). Supravietuirea acestei mobilizari nu poate fi invinsa prin cultul lipsit de continut al "metafizicii nationale" a extremei drepte, chiar daca textele respective sint frumoase. Miklos Szabo, excelentul istoric, politician si publicist maghiar decedat recent, spunea: "in casa tinem ciini si pisici, dar in casa nu tinem vaci si antisemiti". E simplu, nu-i asa? Asa impun bunele maniere.

-preluat din revista Dilema,  http://www.algoritma.ro/dilema/arhiva_dilema/416/G.M.TAMA.htm - versiunea maghiara a aparut in Elet es Irodalom, 15 dec. 2000
-traducerea Dilema





March 1, 2011

adam michnik la ateneu

Declar ca am fost surprins total de Adam Michnik. Pot spune ca m-a zdruncinat temeinic. Modul in care a rezolvat problemele ridicate e remarcabil. Parea un om dintr-o alta lume. Oricum, dintr-o lume straina lumii mele.
Nu m-a cucerit "noutatea" si nici curajul de a afirma. Lucrurile declarate sunt, in fond, banale. Banalitaea binelui, zicea cineva. Poetic asa-zicand  a fost ca o ploaie, ca un bilet de loterie castigator (nu la categoria I ci asa, a II-a). Cred ca e un fantastic interlocutor de terasa la o bere, vara. Spritzurile cu Adam banuiesc ca sunt fabuloase.
Cumva, povestea lui are ceva ciudat. Tabloul zugravit pare dintr-un roman siropos cu un happy-end comandat de editorul dependent de colectia de succes pe care tocmai a reusit-o. Povestea lui Adam nu era posibila in Romania. Despre asta vorbeste Herta. Despre imposibilitatea ca frumusetea sa se poata naste indiferent de mizeria ce o inconjoara. Ciudatenia povestii lui Adam cred ca sta in reusita romantismului sau. E un erou romantic care a imbatranit.
Spun ceea ce spun in apararea lui Liiceanu. Nu-l agreez pe filosof. A primit doi pumni in plina figura. Natura mea ma impinge sa fiu de partea celui lovit. E suficient. Plesu e doar las (Herta). Liiceanu e las (Herta) si mensevic/bolsevic (Michnik). Cumva Plesu a avut un fior placut dincolo de prietenia cu Liiceanu. Un fior prea-omenesc. A scapat. -1 +1 = 0. Lasitatea intelectualitatii e nimic pe langa bolsevismul lui Liiceanu. Dracul e unul si acela a fost identificat. Restul sunt recuperabili.
Liiceanu a avut dreptate sa scrie Apelul. Romania nu-i Polonia. Intransigenta si asumarea acuzatiei e inclusa. Adam e dovada vie a validitatii Apelului. Si Havel. Existenta lor acolo si inexistenta lor aici justifica Apelui. Da, Liiceanu a fost bolsevic/mensevic. Asta e limbajul tare. E un limbaj nascut de bolsevici. Michnik e bolsevic? Mensevic? Troskist? Social-democrat? Anticomunist? Ce e? Democrat?! Lenin era democrat. Nu-i fac proces polonezului. E suficient de tare. E util.
Insa nu vreau sa-mi vorbeasca de iertarea crestineasca cineva care nu e crestin (vorbesc in general). Biserica imi spune despe asta zi de zi. E suficient. Misionarism crestin nu poate face decat un crestin.

"Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte."
A fost Fiul lui Dumnezeu bolsevic?





Conferintele Ateneului - Andrei Plesu - Adam Michnik (14 februarie 2011)...