Blog Archive

cauta in blog

January 9, 2010

Malaysia: atacate trei biserici catolice. Mons. Sarah: există voinţa de anihilare a creştinilor

Trei biserici catolice au fost ţinta unor atacuri incendiare în noaptea de joi spre vineri în periferia capitalei Kuala Lumpur, în Federaţia Malaysia, ţară majoritar musulmană. Una dintre biserici a fost incendiată şi grav avariată, iar asupra celorlalte două au fost lansate bombe Molotov care însă, din fericire, nu au provocat daune serioase. „Iau în calcul foarte serios evenimentele din această noapte”, a spus în cursul unei conferinţe de presă ministrul de Interne Hishammuddin Hussein. Şeful poliţiei, Musa Hassan, a garantat dislocarea de forţe pentru protecţia şi siguranţa bisericilor în vederea unor manifestaţii anunţate de grupuri musulmane.

În spatele atacurilor se află polemica izbucnită în aceste zile cu privire la dreptul catolicilor de a scrie cuvântul „Allah” în textele creştine, după ce Înalta Curte malaeză a suspendat autorizaţia acordată unui cotidian catolic local de a-l utiliza. Săptămâna trecută aceeaşi curte acordase publicaţiei locale catolice Herald Weekly, dreptul de a folosi cuvântul „Allah” dar l-a revocat după ce guvernul malaez a denunţat riscul unor tensiuni interreligioase într-o ţară majoritar musulmană. Guvernul s-a bazat pe o decizie a Înaltului Consiliu Naţional al „fatwa” - decrete religioase islamice -, care datează din mai 2008 şi stabileşte că termenul „Allah” poate fi utilizat în Malaysia doar de musulmani. Biserica - relatează agenţia Fides - afirmă că în limba malaeză există doar termenul „Allah” pentru a-l numi pe Dumnezeu, afirmând că este deci neconstituţional a aplica restricţii lingvistice sau de cult creştinilor malaezieni care se exprimă în limba malaeză. În săptămânile trecute, poliţia malaeză a sechestrat peste 15 mii de Biblii provenind din Indonezia tocmai pentru că în traducerea textului conţineau termenul „Allah” pentru a-l indica pe Dumnezeu.

Părintele Lawrence Andrew, directorul publicaţiei catolice Herald Weekly - care are un tiraj de circa 14 mii de exemplare pe săptămână în patru limbi - a denunţat o campanie de intimidare în dauna săptămânalului său condusă printr-o serie de „atacuri” via internet. Catolicii în Malaysia sunt circa 9%, iar musulmanii peste 60% din populaţia ţării de peste 23 milioane locuitori.

În legătură cu situaţia care implică în Malaysia comunitatea creştină, iată comentariul arhiepiscopului Robert Sarah, secretar al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor:
• Cred că există într-adevăr voinţa de a-i anihila…voinţa de a-i ignora, de a refuza faptul că creştinii au o credinţă în Dumnezeu. Apoi, faptul că le este interzis să pronunţe numele lui Dumnezeu este ca şi cum i-ar considera păgâni şi în consecinţă trebuie convertiţi la Islam Aceasta este voinţa. Noi trebuie să ne rugăm pentru aceşti creştini care trăiesc în teritorii musulmane şi care suferă mult.

La baza atacurilor, stă şi voinţa discriminatorie din partea unor grupuri fundamentaliste islamice. Este convins de aceasta părintele Bernardo Cervellera, directorul agenţiei AsiaNews:
• Musulmanii, sau c el puţin aceste grupuri, vor să apere folosirea cuvântului Allah numai pentru musulmani, deoarece spun că dacă e folosit de creştini ar putea crea confuzie în rândul musulmanilor. În realitate, motivul de apărare pe care Biserica l-a adus pentru a susţine uzul acestui cuvânt este faptul că creştinii foloseau cuvântul Allah înainte încă de a exista Federaţia Malaysia. Adevărul este că Biserica a demonstrat că dispune de dicţionare din anul 1600 în care cuvântul Dumnezeu este tradus tocmai cu Allah, deci, înainte încă de a exista aceste State islamice în regiune.

Guvernul a anunţat că va face recurs dar există riscul unor ameninţări iar o parte a guvernului urmează valul emotiv. Vinerea aceasta s-a desfăşurat rugăciunea săptămânală, transmisă de televiziune în toată ţara. Încă o dată imamul moscheii din Kuala Lumpur a reafirmat că cuvântul Allah este doar pentru un uz al musulmanilor, şi că ceilalţi nu trebuie să-l folosească, pentru că Allah este numai Dumnezeul musulmanilor.

Dar, spune părintele Cervellera, acesta este un lucru rizibil, deoarece creştinii arabi, care sunt cu mult înainte de Mahomed, au folosit acest cuvânt.

RadioVaticana

No comments: