Blog Archive

cauta in blog

November 16, 2009

O predica a Papei Benedict al XVI-lea (e prima pe care o citesc)

Mii de credincioşi s-au reunit şi duminica aceasta, a treia din noimbre, pentru a asculta cuvântul de zidire sufletească rostit de Papa şi a se ruga împreună antifonul marian "Îngerul Domnului", acum când Anul liturgic după calendarul roman se apropie de sfârşit.

Iată textul alocuţiunii în versiunea noastră de lucru:

Iubiţi fraţi şi surori,

Am ajuns la ultimele două săptămâni ale Anului liturgic. Îi mulţumim Domnului că ne-a dat să parcurgem, încă o dată, acest drum de credinţă - străvechi şi mereu nou - în marea familie spirituală a Bisericii! Este un dar inestimabil, care ne permite să trăim în istorie misterul lui Cristos, primind în brazdele existenţei noastre personale şi comunitare sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu, sămânţă de veşnicie care transformă de dinăuntru această lume şi o deschide spre Împărăţia Cerurilor. În itinerarul lecturilor biblice duminicale ne-a însoţit Evanghelia Sfântului Marcu, care astăzi prezintă o parte a discursului lui Isus asupra sfârşitului timpurilor. În acest discurs, se află o frază care impresionează prin claritatea ei concisă: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” (Mc 13,31). Să ne oprim un moment să reflectăm asupra acestei profeţii a lui Cristos.

Expresia „cerul şi pământul” este frecventă în Biblie pentru a indica tot universul, cosmosul întreg. Isus declară că acesta tot e destinat „să treacă”. Nu numai pământul, dar şi cerul, care aici este înţeles tocmai în sens cosmic, nu ca sinonim al lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură nu cunoaşte ambiguităţi: tot creatul este marcat de finitudine, inclusiv elementele divinizate de mitologiile antice: nu există nici o confuzie între creat şi Creator, ci o diferenţă netă. Prin atare distincţie clară, Isus afirmă că cuvintele sale „nu vor trece”, adică stau de partea lui Dumnezeu şi de aceea sunt eterne. Deşi pronunţate în concreteţea existenţei lor pământeşti, ele sunt cuvinte profetice prin excelenţă, cum afirmă într-un alt loc Isus adresându-se Tatălui ceresc: „Cuvintele pe care mi le-ai dat, le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că am ieşit de la tine şi au crezut că tu m-ai trimis” (In 17,8). Într-o parabolă renumită, Cristos se compară semănătorului şi explică că sămânţa este Cuvântul (Cf Mc 4,14); cei care îl ascultă, îl primesc şi aduc rod (Cf Mc 4,20) fac parte din Împărăţia lui Dumnezeu, adică trăiesc sub stăpânirea sa; rămân în lume, dar nu mai sunt ai lumii; poartă în sine un germen de veşnicie, un principiu de transformare care se manifestă deja acum într-o viaţă bună, însufleţită de caritate, şi la sfârşit va produce învierea cărnii. Iată puterea cuvântului lui Cristos.

Iubiţi prieteni, Fecioara Maria este semnul viu al acestui adevăr. Inima sa a fost „pământ bun” care a primit cu deplină disponibilitate Cuvântul lui Dumnezeu, încât toată existenţa ei transformată după chipul Fiului a fost introdusă în veşnicie, suflet şi trup, anticipând vocaţia eternă a fiecărei fiinţe umane. Acum, în rugăciune, să ne însuşim răspunsul ei dat Îngerului: „Fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38), pentru ca urmându-l pe Cristos pe calea crucii, să putem ajunge şi noi la slava învierii.

După recitarea rugăciunii Îngerul Domnului, şi înainte de saluturile în diferite limbi, papa Benedict al XVI-lea a salutat Comisia Episcopală Europeană pentru Mass-media şi a amintit că în Italia, la Ivrea se celebra Ziua naţională a recunoştinţei pentru roadele pământului.

Adresez un salut cordial participanţilor la Adunarea plenară a Comisiei Episcopale Europene pentru Media, ale cărei lucrări s-au desfăşurat în aceste zile în Vatican. Mult iubiţilor, v-aţi confruntat asupra culturii de internet şi comunicaţiei în Biserică. Vă mulţumesc pentru contribuţia calificată asupra acestei tematici de mare actualitate.

Doresc apoi să amintesc că astăzi are loc la Ivrea, în Piemont, celebrarea naţională a Zilei Aducerii de Mulţumire (Recunoştinţei). Bucuros mă unesc în chip spiritual tuturor celor care sunt recunoscători Domnului pentru roadele pământului şi ale muncii omului, reînnoind invitaţia presantă la respectarea ambientului natural, resursă preţioasă încredinţată responsabilităţii noastre.

În franceză, Papa a spus că „în acest sfârşit de An liturgic care se apropie, suntem invitaţi să ne amintim de timpul care trece nu pentru a-l regreta ci pentru a-i aprecia noutatea. În Evanghelia acestei zile, Isus ne spune că este inutil a se întreba asupra sfârşitului timpurilor. Să trăim fiecare clipă a vieţii sub privirea lui Cristos. Dăruindu-şi viaţa, el a împlinit tot. El este speranţa noastră, căci fiecare zi el introduce istoria noastră în veşnicie.

În engleză, Benedict al XVI-lea a spus că „în timpul acestei luni de noiembrie, amintim în mod special Sufletele Sfinte din Purgator. Zilele trecute ne-am rugat pentru cei care şi-au pierdut viaţa în război, iar în această Zi Mondială pentru Amintirea Victimelor Traficului Rutier, ne rugăm pentru cei care au fost ucişi sau răniţi în accidente rutiere. În timp ce încredinţăm sufletele lor milostivirii iubitoare a lui Dumnezeu cel Atotputernic, invocăm totodată mângâierea sa pentru familiile şi cei dragi ai lor. Pentru toţi dintre voi care aţi călătorit lungi distanţe pentru a fi aici astăzi, mă rog ca să aveţi o călătorie sigură la întoarcerea acasă.


În germană, Sfântul Părinte a spus că „în Dumnezeu, noi oamenii aflăm adevărată libertate şi bucurie durabilă. A trăi conform voinţei lui Dumnezeu face liberi şi a-i sluji în fidelitate dă bucurie deplină. Este ceea ce vrem să înţelegem cu inima mereu din nou şi pentru această să privim la Cristos. El învaţă şi ne arată cum trebuie să-l iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele. Isus Cristos este calea spre viaţa adevărată şi fericită.

În spaniolă, Benedict al XVI-lea a salutat cu afecţiune pe toţi care participau la rugăciunea mariană, „în special credincioşii provenind din Columbia şi toţi cei care se unesc la ea prin intermediul radioului şi televiziunii. Contemplarea misterului lui Cristos şi meditarea asiduă a Cuvântului lui Dumnezeu făcând să crească în noi dorinţa de a-l sluji pentru ca, după exemplul Fecioarei Maria, să ne întemeiem viaţa pe stânca tare a credinţei şi să acceptăm cu promptitudine voinţa iubitoare a lui Dumnezeu.

În maghiară, salutând grupul de credincioşi ai parohiei Sfântul Ladislau din Budapesta, Papa a spus: „Mult iubiţilor, renăscuţi în botez să fiţi capabili să trăiţi vestea cea bună a Evangheliei într-o societate secularizată.

În polonă, Pontiful a amintit că se celebrează astăzi „Ziua Mondială a Amintirii Victimelor Accidentelor Rutiere. Încredinţez milostivirii lui Dumnezeu pe cei răposaţi. Încurajez pe toţi cei care parcurg străzile lumii la prudenţă, în spirit de responsabilitate pentru darul sănătăţii şi al vieţii, proprii şi a altora.

Apoi din nou în italiană, Papa a amintit că „astăzi sunt prezenţi aici în Piaţă şi cardinalul Adrianus Simonis şi câţiva prelaţi, autorităţi civile şi credincioşi din Olanda, care, celebrând în acest zile Sfântul lor Patrin Vilibrord, amintesc prezenţa lor aici la Roma în biserica naţională Sfinţii Mihail şi Magnus a Frizilor. Îndemn pe toţi să fiţi mereu pietre vii ale Bisericii lui Cristos şi să intensificaţi legăturile de comuniune cu Sediul Apostolului Petru.

În fine, Benedict al XVI-lea a salutat cu afecţiune pelerinii de limbă italiană în special credincioşii di Trieste, Congoli şi Pizzo Calabro. Fie, iubiţi credincioşi, ca popasul la mormântul Sfântului Petru să întărească în fiecare credinţa şi mărturia evanghelică. Tuturor vă urez o duminică plăcută.

RadioVaticana

No comments: