Blog Archive

cauta in blog

September 9, 2009

Papa Benedict; "umanitatea confuză are nevoie să vadă la creştini ceea ce nu se vede în altă parte: bucuria şi speranţa de a sta cu Hristos"

(RV - 7 septembrie 2009) Tinerii de azi care doresc să devină preoţi, dar care sunt crescuţi într-un climat de secularizare care a contaminat şi unele domenii bisericeşti, au nevoie să găsească formatori care să fie adevăraţi oameni ai lui Dumnezeu”. Printr-un discurs clar şi pătrunzător, Benedict al XVI-lea s-a adresat luni dimineaţă la Castel Gandolfo unui grup de 15 episcopi din Vestul Braziliei în vizită ad Limina, primul din cele 13 grupuri ale marii naţiuni latinamericane, primite în Vatican de Papa şi Curia Romană, de acum şi până pe 20 septembrie 2010.

Într-un Stat mare cât Europa, cu „distanţe impresionante” populate de 200 de milioane de persoane, cu o miriadă de etnii şi relativele probleme de convieţuire, integrare şi dezvoltare socio-economică, multe pot fi punctele de plecare pentru examinarea realităţii. Benedict al XVI-lea a pornit de la tinerii Braziliei - în special de la cei care vor reînnoi într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat cadrul bisericesc al ţării - pentru a reflecta asupra problemelor pastorale urgente ale episcopatului brazilian, dar şi, mai ales, asupra unor derive care, ameninţând baza etică a societăţii, sfârşesc prin a crea confuzie şi condiţiona pe cei care se pregătesc să păşească în lumea celor adulţi. Papa a recunoscut în mod clar: „În zilele noastre, şi mai cu seamă în Brazilia, lucrătorii din secerişul Domnului continuă să fie puţini în comparaţie terenul care este mare”.

Un scenariu uman caracterizat de culmi abrupte de dezolare şi de căutare de sens:
Sunt mulţi care par să-şi consume întreaga viaţă într-un minut, alţii care rătăcesc în plictiseală şi inerţie, sau se dedau violenţelor de orice fel. În fond, acestea nu sunt altceva decât vieţi disperate în căutare de speranţă, cum este evidenţiat de nevoia difuză, uneori confundată cu o exigenţă de spiritualitate, de o reînnoită căutare de puncte de referinţă pentru a relua drumul vieţii”.

Despre Brazilia, care pe 7 septembrie celebrează Ziua naţională a independenţei de Portugalia, Papa a amintit în prezenţa episcopilor zilele din mai 2007, manifestările de credinţă şi de afecţiune ale oamenilor în timpul călătoriei sale apostolice. Dar a stigmatizat totodată acea tendinţă, apărută îndată după Conciliul al II-lea din Vatican, în care „unii” interpretează „deschiderea spre lume nu ca o cerinţă de ardoare misionară a inimii lui Cristos, ci - a observat - ca o trecere spre secularizare”, dispuşi „să facă concesii”, şi „să găsească arii de cooperare” asupra „unor valori de mare consistenţă creştină”, precum egalitatea, libertatea, solidaritatea.

Totuşi acest lucru, a adăugat critic Benedict al XVI-lea, „a comportat intervenţia unor exponenţi ai Bisericii în dezbaterile etice, care au satisfăcut aşteptările opiniei publice”, dar în care „nu s-a vorbit despre unele adevăruri fundamentale ale credinţei precum păcatul, harul, viaţa teologală”, moartea şi judecata, raiul şi iadul:
În mod inconştient s-a căzut într-o auto-secularizare a multor comunităţi creştine: acestea, în speranţa de ai satisface pe cei absenţi, i-au văzut plecând, înşelaţi şi dezamăgiţi, pe mulţi dintre cei care erau prezenţi: contemporanii noştri, când vin la noi, vor să vadă ceea ce nu văd nicăieri, adică bucuria şi speranţa care izvorăsc din faptul că suntem cu Domnul înviat”.

Actualmente, a continuat Papa cu mare luciditate, „există o nouă generaţie deja născută în acest ambient bisericesc secularizat care, în loc să înregistreze deschiderea şi consensul, constată în societate un decalaj creat de diferenţe şi controverse în domeniul Învăţăturii Bisericii, mai ales în cel etic, care se lărgeşte încă şi mai mult”. Aici, în ceea ce Pontiful numeşte „pustiu fără Dumnezeu”, noua generaţie - spune - simte o mare sete de transcendenţă”. „În acest spirit - a indicat Papa episcopilor brazilieni - ar trebui dezvoltate idei asupra acestui subiect”, în vederea adunării voastre plenare din luna aprilie. Deoarece - a spus în concluzie, „tinerii acestei noi generaţii sunt cei care bat astăzi la uşă seminarului”:
• Au nevoie să găsească antrenori care să fie adevăraţi oameni ai lui Dumnezeu, preoţi dedicaţi în întregime formării, să mărturisească dăruirea de sine Bisericii prin celibat şi viaţă austeră, după modelul lui Cristos, Bunul Păstor. Astfel aceşti tineri învaţă să fie sensibili la întâlnirea cu Domnul în participarea zilnică la Euharistie, să iubească tăcerea şi rugăciunea, căutând, în primul rând, slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor”.

RadioVaticana

No comments: