Blog Archive

cauta in blog

August 24, 2009

Israelul se ia de piept cu scandinavii. IKEA şi Knut Hamsun, victime colaterale

Norvegia e acuzată de Israel că îl celebrează pe un scriitor care a avut înclinaţii naziste, iar Suediei îi este cerut să condamne publicarea unui articol calificat drept antisemit pentru că susţine că soldaţii israelieni furau organe de la palestinieni.

Ministrul de Externe de la Ierusalim, Avigdor Lieberman, reproşează Norvegiei că a decis să comemoreze naşterea scriitorului Knut Hamsun, care s-a făcut remarcat nu numai prin talentul literar, ci şi prin înclinările pronaziste, scrie cotidianul israelian “Haaretz”.
“Am fost şocat să aflu că guvernul norvegian a decis să comemoreze 150 de ani de la naşterea lui Knut Hamsun, care era admirator al naziştilor”, a spus Lieberman, propulsat în poziţia de şef al diplomaţiei graţie asocierii dintre partidul său naţionalist, Israel Beitenu, cu Likud-ul premierului Bibi Netanyahu. “În 1943, Hamsun i-a dat lui Joseph Goebbels medalia Premiului Nobel pentru Literatură, pe care o obţinuse în 1920, şi chiar l-a elogiat pe Hitler, spunând că luptă pentru umanitate.” Cu această ocazie, Lieberman a mai trimis o săgeată către Oslo, amintind că Norvegia a fost una dintre puţinele ţări care nu i-au boicotat discursul preşedintelui iranian Mahmud Ahmadinejad de la conferinţa despre rasism a ONU din luna aprilie.
În 2009 se împlinesc 150 de ani de la naşterea scriitorului, iar cu acest prilej, statul norvegian a inaugurat un muzeu în amintirea lui Hamsun şi a scos un timbru memorial la începutul lunii august.
Considerat unul dintre părinţii literaturii moderne, Knut Hamsun a cunoscut consacrarea graţie sfâşietorului său roman psihologic “Foamea”.
Pe lângă talentul său literar incontestabil care i-a adus şi un Premiu Nobel, scriitorul, despre care se spune că ar fi fost unul dintre condeiele care l-au influenţat pe Kafka, a avut şi orientări politice la modă în Europa vremii. Avocat proeminent al germanismului, a sprijinit Germania atât în Primul, cât şi cel de-Al Doilea Război Mondial, dar şi guvernarea naţional-socialistă din Norvegia a lui Vidkun Quisling.
Deja octogenar, Hamsun chiar s-a întâlnit cu Adolf Hitler. În audienţa pe care i-a acordat-o Führerul, scriitorul i s-ar fi plâns de oprimarea la care erau supuşi norvegienii de trupele germane după invazia din 1940. La moartea infamului dictator, Hamsun i-a dedicat un necrolog în care îl declara un “războinic al umanităţii”. Imediat după război, simpatiile lui l-au transformat într-un paria, dar statul norvegian a lucrat la o reabilitare treptată.
Acuzaţiile lui Lieberman la adresa Norvegiei vin la scurt timp după o tensionare a relaţiilor dintre Israel şi Suedia - ţară care asigură preşedinţia UE -, din cauza publicării în presa suedeză a unui articol interpretabil drept antisemit. “Nu dorim scuze de la guvernul suedez, vrem să condamne articolul”, ar fi spus premierul Benjamin Netanyahu, potrivit unor surse citate de BBC.
Articolul în cauză a fost publicat de tabloidul “Aftonbladet” şi susţine, fără vreo dovadă credibilă, că armata israeliană ar fi fost implicată în trafic cu organe prelevate de la palestinienii ucişi. Duminică, ziarul a recidivat, scriind despre un palestinian ucis în Cisiordania în 1992, a cărui familie suspectează că armata israeliană i-ar fi furat organele.
Ministrul israelian al Finanţelor, Yuval Steinitz, a asemuit insinuările tabloidului cu retorica antisemitismului religios din Evul Mediu, când exista credinţa că evreii fură copii de gentili pentru a le folosi sângele la prepararea azimei de Passover. În replică, şeful diplomaţiei suedeze, Carl Bildt, a spus că nu va condamna articolul cu valenţe antisemite, întrucât Constituţia Suediei garantează dreptul la liberă exprimare.
Victimă colaterală a harţei dintre Israel şi Suedia este concernul IKEA al magnatului suedez Ingvar Kamprad, împotriva magazinelor căruia sute de israelieni au semnat în acest context o petiţie de boicot.

Sursa

No comments: